Olandezul Dick Advocaat este noul selecţioner al naţionalei de fotbal a Irakului. Antrenorul de 73 de ani l-a înlocuit pe slovenul Streshko Katanic.
Anunţul a fost făcut de Federaţia de Fotbal din Irak, care a precizat că Advocaat a fost ales datorită palmaresului său, iar negocierile au durat şase ore.
Dick Advocaat, supranumit "Micul general", îşi încheiase cariera de antrenor la finalul sezonului trecut, fiind la Feyenoord Rotterdam, însă ulterior el a menţionat că ar dori să mai pregătească o echipă naţională.
Dick Advocaat a fost selecţioner al Olandei, Emiratelor Arabe Unite, Belgiei, Rusiei şi Serbiei, iar ca şi cluburi a pregătit, printre altele, pe PSV Eindhoven, Borussia Monchengladbach şi Zenit Sankt Petersburg, cu ultima câştigând Cupa UEFA în 2008.
Următoarea misiune a lui Advocaat este să califice reprezentativa Irakului la Cupă Mondială din 2022, competiţiei programată să se desfăşoare în Qatar.