"Ole, Ole! Bin Laden nu mai e!" Anunţul despre moartea acestuia a întrerupt un meci de baseball
Moartea lui Osama Bin Laden a influenţat şi lumea sportului! Meciul de baseball din campionatul Statelor Unite dintre echipele New York Mets şi Philes a fost întrerupt când crainicul stadionului a anunţat că teroristul numărul 1 a fost ucis de trupele americane în Pakistan.
Atât jucătorii celor două echipe, cât şi suporterii au înnebunit de fericire şi au început a scanda "USA". Moartea fostului lider al reţelei Al-Qaeda a provocat reacţii şi pe reţelele de socializare din lume. Sportivii americani au postat mai multe mesaje pe Facebook sau Twitter.
Baschetbalistul Hakim Warrick de la Phoenix Suns a scris: Îi salut pe soldaţi! De la moartea lui Hitler nu am văzut atât de mulţi oameni fericiţi!". Un alt baschetbalist, LeBron James de la Miami Heat, a scris pe Twitter că vorbele lui Obama "au provocat o inspiraţie aparte şi pot schimba lumea."