Oleg Andronic a părăsit echipa Zimbru
Unul dintre cei mai talentaţi atacanţi crescuţi în ultimul timp la şcoala de fotbal Zimbru, Oleg Andronic, nu mai este jucătorul formaţiei galben-verde! Fotbalistul a acceptat salariul de două mii de dolari, însă a cerut un apartament pentru a-şi prelungi contractul. După ce Zimbru a refuzat aceste condiţii, Andronic a părăsit definitiv echipa.
Pe 31 iulie, contractul lui Oleg Andronic cu Zimbru a expirat şi atacantul nu mai este jucătorul echipei care l-a lansat în fotbal. Andronic a povestit însă de ce nu a fost prelungită înţelegerea cu Zimbru, care i-a propus iniţial un salariu de două mii de dolari.
"Eu eram de acord şi cu două mii de dolari, dar să-mi dea şi altceva şi ei nu au vrut. Un apartament. Am 23 de ani. Mă gândesc şi eu la o familie. Cu un salariu de două mie de dolari nu se merită să joc", a declarat Oleg Andronic, fotbalist.
Andronic a plecat supărat pe Zimbru. Astă pentru că cu doar câteva zile înainte de expirarea contractului a fost accidentat la mână, iar oficialii de la Zimbru nu au acordat nicio atenţie acestui fapt.
"A fost tot bine cât am fost sănătos se comportau toţi bine. După traumă - gata. Parcă nici nu mai eram", a spus Andronic.
Oleg Andronic joacă la echipa mare a Zimbrului din 2007, peste un an a fost desemnat de FMF cel mai bun atacant al campionatului Moldovei, iar în sezonul 2008-2009 a devenit golgheterul Diviziei Naţionale cu 16 goluri.