Oleg Blohin părăseşte banca tehnică a naţionalei Ucrainei
Lovitură sub centură pentru naţionala Ucrainei! Oleg Blohin a anunţat că mai stă pe banca selecţionatei doar două meciuri, după care va pleca la Dinamo Kiev. Astfel, meciul de pe 12 octombrie cu Moldova, va fi penultimul pentru Blohin la cârma naţionalei.
Selecţionerul a semnat deja un contract cu dinamoviştii pe o perioadă de patru ani. Înţelegerea va intra însă în vigoare din luna octombrie, iar până atunci vicecampioana va fi pregătită în continuare de Iurii Siomin.
Astfel, meciul cu Moldova, care se va juca pe 12 octombrie la Chişinău, va fi penultimul pentru Blohin pe banca ucrainenilor. Fosta legendă a fotbalului sovietic îşi va lua rămas bun de la selecţionată pe 16 octombrie, după partida de la Kiev cu Muntenegru.
Oleg Blohin este cel mai de succes selecţioner al Ucrainei. În 2005, acesta a reuşit să califice naţionala ţării vecine la Campionatul Mondial din 2006, unde Ucraina a ajuns până în sferturile de finală. Blohin a condus selecţionata şi la Europenele din acest an, însă echipa sa nu a reuşit să depăşească faza grupelor.