Oleg Efrim: În spatele meu stă cel care stă şi în spatele lui Lazăr
Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a dezvăluit, azi seara la Fabrika, cine a stat în spatele lui când i-a cerut lui Marian Lupu să-l excludă pe Vlad Plahotniuc din componenţa Consiliului pentru reforma organelor de drept. Anterior, prim-vicepreşedintele Parlamentului a declarat că solicitarea lui Efrim este orchestrată de PCRM sau PLDM.
Ministrul Justiţiei a ţinut să menţioneze că cererea privind înlocuirea lui Plahotniuc cu un reprezentant al societăţii civile este doar una din multitudinea de propuneri expuse la prima şedinţă a Comisiei.
"Ar fi straniu să neg că fac parte din echipa guvernamentală, şi fac parte din cabinetul de miniştri. Am spus din start că aceste propuneri sunt coordonate cu prim-ministrul Vlad Filat", a punctat Efrim.
"În spatele lui Valeriu Lazăr, în calitatea lui de ministru al Economiei, tot premierul stă", a mai adăugat acesta.
Amintim că Oleg Efrim a cerut excluderea din Consiliul pentru reformarea organelor de drept, a prim-vicepreşedintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc. Acesta a declarat că în cazul în care propunerea sa nu va fi acceptată, el este pregătit să ofere funcția sa de vicepreședinte în consiliu unei persoane din societate.
Vlad Plahotniuc a calificat solicitarea ministrului Justiţiei drept atac la persoană. "La constituirea Consiliului s-au împotrivit doar 2 partide, PCRM şi PLDM. Efrim este vocea unuia din aceste 2 partide", a mai menţionat Plahotniuc.
Politică