Oleg Efrim, invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române
"Guvernul de la Chişinău este recunoscător României pentru că promovează constant în relaţiile sale externe interesele Republicii Moldova şi susţine apropierea acesteia de Uniunea Europeană". Declaraţia îi aparţine Ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, şi a fost făcută astăzi la Bucureşti, în calitate de invitat special la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.
În discursul adresat diplomaţilor români, Oleg Efrim a precizat că relaţiile politice şi cele culturale dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii trei ani şi speră ca şi investiţiile româneşti din ţara noastră să fie din ce în ce mai consistente și variate, dezideratul major fiind implementarea proiectelor energetice, în special construcția gazoductului Iaşi-Chişinău.
"Efectele realizării acestui obiectiv strategic sunt identice cu adoptarea unei Declarații de Independență Energetică a Republicii Moldova", a adăugat Efrim.
La reuniune s-a mai discutat despre reformele din sectorul Justiţiei din ţara noastră, integrarea europeană dar şi despre reglementarea conflictului transnistrean.
Oleg Efrim urmează să se întâlnească astăzi şi cu noul ministru al Justiției din România, Mona Pivniceru, precum și cu Daniel Morar, procuror şef al Direcției Naționale Anticorupție de la Bucureşti.