Oleg Kubarev are planuri mari la Zimbru. "Aici există potenţial. Sunt fotbalişti talentaţi"
Tehnicianul formaţiei Zimbru, Oleg Kubarev este cel de-al cincilea antrenor străin din Divizia Naţională, după românii Ştefan Stoica, Dănuţ Oprea, Sorin Bucuroaia şi spaniolul Juan Ferrando, de la Sheriff. Belarusul este şi cel mai titrat.
Cele mai mari succese, Kubarev le-a obţinut cu FC Gomel. În 2011, formaţia condusă de Kubarev a câştigat Cupa şi medaliile de bronz în campionatul Belarusului. În 2012, FC Gomel a cucerit Supercupa şi a ajuns în turul trei preliminar al Ligii Europei, unde a fost eliminată de Liverpool.
"Totuşi, cele mai frumoase clipe au fost atunci când am promovat cu FC Gomel în prima ligă. Am avut 25 de victorii consecutive şi am stabilit un nou record", a declarat antrenorul Zimbru.
Kubarev, în vârstă de 47 de ani, a venit la Zimbru pentru a repeta performanţele obţinute în ţara natală. După mai mult de două săptămâni petrecute în Moldova, Kubarev spune că poate să obţină rezultatele dorite cu Zimbru.
"Aici există potenţial. Eu sunt gata, dar trebuie toţi să fie pregătiţi pentru performanţe. Nimic imposibil nu există. Aici sunt fotbalişti talentaţi", a mai spus Kubarev.
Zimbru nu a mai marcat de la începutul lunii august, iar Kubarev şi-ar mai dori un atacant. "Ne vom strădui să îmbunătăţim potenţialul atacanţilor. Acum, avem deficit nu doar de faze periculoase, dar chiar şi de atacanţi. Dacă oficialii clubului vor decide să aducă încă un atacant, eu voi fi de acord", a conchis antrenorul Zimbru.
În următoarea etapă, Zimbru se va întâlni cu FC Costuleni.