Oleg Voronin se dă drept boschetar şi critică AIE: La putere se află contrabandişti. Ce-i răspund Plahotniuc, Ghimpu şi Streleţ
Fiul fostului preşedinte Vladimir Voronin se dă drept boschetar şi susţine că încă nu a câştigat primul său milion. Declaraţiile au fost făcute de Oleg Voronin, într-un interviu pentru adevarul.md.
"Primul meu milion personal încă nu l-am câştigat, dar nici nu mă preocupă acest lucru. Nu sunt sărac, dacă e să mă compar cu cetăţeanul simplu. Sunt însă un boschetar, ca şi oricare alt cetăţean, în comparaţie nu doar cu gauleiterii Moldovei, în persoana bine-cunoscuţilor contrabandişti şi raideri, dar şi cu cei din anturajul lor", a menţionat fiul liderului PCRM.
Totodată, Oleg Voronin critică dur Alianţa de guvernare, numinându-i pe cei trei lideri ai AIE "oligarhi", "criminali", "mafioţi" şi "puşcăriaşi". Mai mult, fiul fostului preşedinte comunist, susţine că dacă s-ar uita la legile adoptate de actualii guvernanţi, atunci în orice închisoare aceştia ar fi consideraţi nişte degradaţi.
"După ce adevăraţii oligarhi au preluat puterea, s-a constatat că zvonurile precum că fiul preşedintelui ar fi oligarh s-au dovedit a fi exagerate. Eu spre deosebire de unii deputaţi AIE, nu am fost urmărit penal peste hotare, iar instanţele străine nu m-au condamnat la închisoare pentru diverse scheme de aşa-zis business. Aceşti puşcăriaşi de la putere, cu dosare reale, sunt "domni onorabili", care se ocupă de eurointegrare", a precizat Oleg Voronin.
Fiul liderului PCRM a menţionat că, la moment, adevăraţii raideri şi-au instaurat dictatura de ocupaţie în ţara noastră: "Anume cei care puneau laba pe afaceri străine au dat lovitura de stat în 2009, ca să evite să fie traşi la răspundere. Tuturor le e clar că la putere se află contrabandişti şi raideri cu vechime. Această putere e a lor, nu a poporului. Puterea actuală este, de fapt, o dictatură a trei-patru clanuri oligarhice”.
Oleg Voronin a declarat că "guvernarea criminală" persecută şi urăşte atât poporul, cât şi cea mai importantă speranţă a ţării noastre - PCRM.
Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a ţinut să menţioneze că declaraţiile lui Oleg Voronin fac parte dintr-o campanie pe care PCRM o derulează de mai multă vreme împotriva PD. "Este o campanie împotriva mea şi a domnului Marian Lupu. Când Oleg Voronin vorbeşte despre oligarhi şi afaceri dubioase, trebuie ascultat cu mare atenţie. E un moment cu adevărat istoric în politica noastră. El este cel mai în măsură să vorbească despre oligarhi, cunoaşte din interior acest subiect, poate să facă multe mărturisiri", a afirmat Plahotniuc.
O replică la declaraţiile dure făcute de fiului lui Voronin la adresa celor din AIE a avut şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov: "Nu te poţi aştepta la altfel de aprecieri de la fiul lui Voronin. Noi, cei de la guvernare, avem datoria să ducem la sfârşit ceea ce am început".
Şi liderul Partidului Libral, Mihai Ghimpu, şi-a spus opinia: "Cine e Oleg Voronin pentru mine, de ar trebui să răspund la acuzaţiile lui?".
Potrivit preşedintelui fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleţ, ţara în care Vladimir şi Oleg Voronin s-au obişnuit să conducă s-a schimbat. "Ei nu se pot acomoda la noile realităţi", a specificat Streleţ.