Olivér Várhelyi: Asistența financiară pentru Moldova va fi suspendată dacă reformele nu vor fi continuate
Asistența financiară pentru Republica Moldova va fi suspendată dacă reformele profunde de la Chișinău nu vor fi continuate. Declaraţia a fost făcută de comisarul european desemnat pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, la audierea sa de joi în Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European, care trebuie să-i valideze candidatura.
"Cunosc foarte bine ultimele evoluții din Republica Moldova, care sunt nefericite. Dar voi coopera cu Moldova și pentru Moldova astfel încât reformele să nu fie întârziate. Trebuie să ne asigurăm că reformele vor fi implementate", a menţionat Várhelyi, potrivit Caleaeuropeană.ro.
Întrebat cum va gestiona relația cu Republica Moldova, în condițiile în care situația de la Chișinău va fi prima sa criză de gestionat, Olivér Várhelyi a spus că Uniunea Europeană trebuie să se asigure că reformele vor fi aplicate, în caz contrar asistența financiară va fi suspendată, cum s-a întâmplat în trecut.
"Este clar că asistența financiară este strict legată de progresul obținut prin reforme", a punctat Olivér Várhelyi.
- Autoritățile centrale și locale din România și Moldova se vor reuni la Străşeni. Ce subiecte vor fi puse în discuţie
- Federica Mogherini va primi distincția de stat a Republicii Moldova
- APCE a votat o rezoluție cu privire la Republica Moldova prin care se arată îngrijorată de lipsa de transparență în cazul numirii judecătorilor CC