Olivier Giroud a devenit cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Franţei
Olivier Giroud a devenit cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Franţei, după ce a înscris al 52-lea său gol în tricoul " Les Bleus". Atacantul l-a depăşit la acest capitol pe fostul internaţional Thierry Henry, care deţinea acest record din 2009.
Giroud, în vârstă de 36 de ani, a deschis scorul în meciul câştigat cu 3-1 de francezi în faţa reprezentativei Poloniei, în optimile de finală a Mondialului din Qatar.
Atacantul echipei AC Milan, aflat la a 117-a sa selecţie în naţionala Franţei, a înscris cu această ocazie al patrulea său gol la un turneu final de Cupă Mondială, la douăsprezece zile după dubla pe care a reuşit-o în faţa Australiei şi la opt ani de la primul său gol, în faza grupelor a Cupei Mondiale din 2014, împotriva Elveţiei.
Titular la turneul final din Rusia din 2018, Giroud nu a reuşit să marcheze, dar a fost unul dintre artizanii cuceririi titlului mondial de către Franţa.