OMAGIU pentru Michael Jackson! Gestul făcut de sora regelui muzicii pop, Janet Jackson
La lansarea primului său album din ultimii șapte ani, Janet Jackson a adus vineri un omagiu celebrului său frate, Michael, care a murit în 2009, atât prin versurile cântecelor incluse, cât și prin interpretarea care amintește de timbrul și intonațiile regelui muzicii pop, notează agenția France Presse, citat de Agerpres.
Deschiderea este făcută de o piesă luminoasă, cu o canelură precisă, așa cum erau creațiile lui Michael Jackson de pe albumul "Unbreakable", caracteristice până la detaliu interpretului cu mocasini.
De la albumul său precedent, "Discipline", Janet a părăsit viața publică la doi ani de la moartea fratelui său și apoi s-a căsătorit în Qatar cu magnatul Wissam Al Mana, în 2012.
În piesa cu titlul "Broken Hearts Heal", ea evocă copilăria "în jurul cele mai strălucitoare stele din lume pe care a cunoscut-o vreodată". "Întotdeauna m-am simțit în siguranță", în acest mediu, cântă ea într-un tempo vesel, fără a cădea în patos.
Janet a rămas aproape de fratele său până la moartea acestuia și nu l-a abandonat nici după aceea. "Cu toții știam că era o problemă cu starea de sănătate a lui Michael", a recunoscut Janet pe platourile de filmare ale prezentatoarei Oprah Winfrey.
La primul concert din noul său turneu, la Vancouver, Janet a cântat la sfârșitul lunii august piesa 'Scream', pe care a înregistrat-o în duet cu Michael în 1994.
Pentru noul său album, cântăreața în vârstă de 49 de ani i-a regăsit pe producătorii Jimmy Jam și Terry Lewis, care s-au aflat în 1986 la cârma genezei albumului "Control". Acest disc a transformat-o pe Janet Jackson în star, printr-un sound care a îmbinat în mod inteligent muzica pop cu R&B.
Pentru a promova acest al unsprezecelea album al său, Janet Jackson nu a ezitat să își programeze un turneu maraton de 92 de zile, inclusiv în Japonia.
Ea rămâne o figură cheie în muzica pop americană, chiar dacă vânzările sale au scăzut în mod constant la fiecare dintre ultimele opt albume. Cele mai recente două albume ale sale au trecut fiecare cu puțin peste o jumătate de milion de exemplare vândute.