Omenirea îşi epuizează resursele şi va trăi pe datorie în ultimele cinci luni ale acestui an
Omenirea îşi va consuma la 1 august toate resursele pe care natura le poate reface într-un an şi va trăi "pe credit" timp de cinci luni, potrivit ONG-ului Global Footprint Network, care subliniază că această dată are loc tot mai devreme, relatează AFP, citează adevarul.ro.
"Ziua de 1 august este data la care vom folosi mai mulţi arbori, apă, soluri fertile şi peşte decât Terra poate să ne furnizeze într-un an pentru a ne alimenta, asigura locuinţă şi deplasa şi va fi emis mai mult carbon decât pot să absoarbă oceanele şi pădurile", a explicat Valérie Gramond de la Fondul Mondial pentru Natură (World Wide Fund for Nature, WWF), partenerul Global Footprint Network.
"Ne-ar trebui în prezent echivalentul a 1,7 Terre pentru a ne acoperi nevoile", a subliniat WWF într-un comunicat. Această dată este cea mai devansată înregistrată de la lansarea "zilei depăşirii", la începutul anilor '70, când data reţinută era 29 decembrie.
În 2017, acest lucru s-a petrecut pe 3 august. "Mişcarea s-a accelerat din cauza superconsumului şi risipei", a explicat Valérie Gramond, care aminteşte că, în lume, aproximativ o treime din alimente ajung la gunoi.
Situaţia diferă puternic de la ţară la ţară. "Avem responsabilităţi diferite: ţări mici, cu populaţie mică, precum Qatarul şi Luxemburgul, au o amprentă ecologică extrem de puternică", a declarat Pierre Cannet de la WWF. Dacă întreaga umanitate ar trăi ca ei, "ziua depăşirii" ar avea loc încă din 9 şi 19 februarie. Invers, într-o ţară ca Vietnamul, data ar fi 21 decembrie.
"Trebuie să trecem de la un ţipăt de alarmă la acţiune", a spus Pierre Cannet, îngrijorat de creşterea din nou a emisiilor de CO2 la nivel mondial, după trei ani de stabilizare.
Pe site-ul zilei depăşirii sunt prezente diferite soluţii în vederea invesării tendinţei - revizuirea modului în care sunt gândite oraşele, dezvoltarea şi privilegierea energiei verzi, lupta împotriva risipei alimentare şi superconsumului de carne, limitarea expansiunii demografice.
Oricine îşi poate calcula amprenta ecologică pe www.footprintcalculator.org.