Omenirea, salvată de agricultura extraterestră! E DE NECREZUT ce vrea să ducă NASA pe Marte (FOTO)
NASA a anunţat că va iniţia în curând un program de cercetare prin intermediul căruia speră să poată să cultive cartofi, într-un viitor nu foarte îndepărtat, pe planeta Marte, scrie evz.ro.
În filmul "Marţianul/ The Martian", regizat de Ridley Scott, personajul principal, interpretat de actorul Matt Damon, este un botanist care inventează o metodă ce îi permite să cultive cartofi pe planeta roşie. După acest film, inginerii americani au început să lucreze intens, pentru a transforma acel scenariu într-un fapt real.
NASA şi International Potato Centre (CIP) coordonează un experiment ce are potenţialul de a-i aduce pe inginerii americani cu un pas mai aproape de visul lor de a obţine culturi viabile pe Marte. Cercetătorii vor începe în curând să cultive aceste plante pe Terra, în condiţii similare celor de pe Marte, în speranţa că specialiştii viitorului vor construi în viitor un dom - cu temperatură şi climă controlată -, capabil să întreţină viitoarele culturi marţiene.
Experimentul vizează imitarea în laborator a condiţiilor atmosferice de pe Marte şi utilizarea unui sol adus din deşertul peruan Pampas de La Joya, a cărui compoziţie este considerată de specialişti aproape identică cu aceea a particulelor din scoarţa marţiană.
Prin înţelegerea condiţiilor atmosferice de la suprafaţa lui Marte, cercetătorii americani speră să poată să amenajeze pe Terra centre de simulare cu o dinamică şi un nivel de acurateţe mult mai ridicate. Dacă va avea succes, acest experiment ar putea să ajute NASA şi CIP (care are sediul în Peru) să devină un fel de pionieri în domeniul culturilor spaţiale pentru viitoarele misiuni cu echipaje umane, nu doar pe Marte, ci şi pe alte planete şi sateliţi naturali din Sistemul Solar.