Omor din gelozie: Și-a prins soția în pat cu amantul, iar acum riscă detenție pe viaţă
Un locuitor al raionului Glodeni riscă ani grei de puşcarie. Bărbatul a ucis cu deosibătă cruzime un consătean, pe care îl prinsese în pat cu fosta sa soţie.
Pentru a se răzbuna pe cei doi, inculpatul a lovit femeia, după care l-a luat la pumni pe amantul acesteia, alungîndu-l din casă.
Când amantul a încercat să se justifice, inculpatul, în prezenţa fiului său minor, a luat o bâtă din lemn, a bătut victima pănă a doborât-o la pământ și a privit chinurile acestuia până a decedat.
Pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a convins un musafir care tocmai venise, să ajute să scoată în drum bărbatul care zăcea la pămînt, şi care, potrivit acestuia, ar fi fost criţă beat.
Cadavrul victimei a fost lăsat lîngă poarta inculpatului.
Bărbatul şi-a recunoscut vina, el riscă pînă la 20 de ani închisoare sau detenţiune pe viaţă.