Omorul de la Călărași. Individul, care a împușcat mortal un bărbat, pe banca acuzaților
Individul, de 61 de ani, care a împușcat mortal un bărbat în raionul Călărași a fost trimis pe banca acuzaților. Procuratura raionului Călărași a finisat urmărirea penală și a expediat dosarul în instanța de judecată.
Amintim că crima a avut loc pe 25 iunie pe o stradă din Călărași, în apropiere de casa învinuitului. Acuzatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în prezența mai multor persoane, a iniţiat o ceartă cu doi bărbați.
Ulterior, fiind ofensat verbal, învinuitul i-a amenințat cu moartea prin împușcare pe cei doi. Acuzatul a mers acasă, a luat din safe arma semiautomată, model „Altay”, pe care o deținea în mod legal. A încărcat arma cu 8 cartușe și a mai luat și un electroșoker, apoi a revenit la locul unde se aflau cei doi bărbați cu care se certase și rudele lor. Învinuitul, s-a apropiat la distanța de circa 4 metri de grupul dat de persoane și, fără a avertiza, a efectuat o împușcătură în capul unuia din bărbați, care a decedat pe loc.
Învinuitul a fost plasat în arest preventiv. Acesta pledează nevinovat.