"Omorul de la Orhei putea fi evitat, dacă poliţia îl aresta la timp pe Alexei Veretco"
Omorul lui Alexei Veretco putea fi evitat daca acesta ar fi fost arestat la timp. De aceea, o parte din vină pentru aceasta crimă răsunătoare îi revine poliţiei. De această părere este noul comisar al raionului Orhei, Ion Chicu, care le-a răspuns astfel consilierilor la întrebarea dacă au apărut noi detalii pe acest caz, scrie radioorhei.info.
"Dacă poliţistul Alexei Cojocaru ar fi raportat că în ajunul omorului a fost rănit cu un cuţit de către Veretco, ultimul ar fi fost arestat şi ar fi rămas în viaţă. Cojocaru a preferat, însă, să rezolve cazul de sine stătător", a declarat comisarul de Orhei.
Totodată, Ion Chicu a confirmat spusele consilierului din Orhei Mihai Tihon, care a opinit că o parte de vină pentru crima răsunătoare de acum o lună, trebuie să şi-o asume poliţia.
Amintim că la sfârşitul lunii aprilie, în urma unui schimb de focuri la periferia oraşului Orhei, Alexei Veretco, o presupusă autoritate criminală din raion, a murit, iar Iurie Matcovschi, fost angajat al Comisariatului de Poliţie din Orhei, a fost internat în stare gravă la spital.
La data de 2 mai, ministrul de Interne, Alexei Roibu, l-a demis pe Comisarul de poliţie din Orhei, precum şi pe poliţistul Vasile Cojocaru.
Magistraţii de la Judecătoria Centru au emis un mandat de arest pentru 30 de zile pe numele lui Vasile Cojocaru.
- Poliţia a reţinut un suspect în cazul omorului de la Orhei
- Bărbatul împuşcat la Orhei, condus pe ultimul drum
- Poliţistul suspectat de implicare în omorul lui Krasavcik era mâna dreaptă a comisarului din Orhei: "Nu el decidea ce să facă, ci comisarul"
- VIDEO EXCLUSIV: Întâlnirea cea de "taină" înaintea omorului lui "Krasavcik"