OMS: Nu e nevoie de o a 3-a doză de vaccin anti-COVID
Datele actuale nu indică faptul că este necesară efectuarea unei a treia doze de vaccin anti-COVID-19, a anunțat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), adăugând că toate persoanele vulnerabile din lume ar trebui să fie complet vaccinate înainte ca țările cu venituri ridicate să introducă o a treia doză de vaccin, informează Reuters.
Întrebat despre necesitatea unei a treia doze de vaccin pentru a crește protecția împotriva COVID, directorul departamentului de Știință al Organizației Mondiale a Sănătății, Soumya Swaminathan, a declarat la o conferință de presă de la Geneva: „Credem că datele de astăzi nu indică necesitatea unei a treia doze”.
Este nevoie de cercetări suplimentare, a adăugat Swaminathan.
Consilierul principal al OMS, Bruce Aylward, a declarat, făcând referire la a treia doză de vaccin administrată în țările cu venituri mari: „Există suficient vaccin în întreaga lume, dar nu merge în locurile potrivite în ordinea corectă”.
Ar trebui să se administreze două doze celor mai vulnerabili oameni în întreaga lume înainte ca o a treia doză să fie administrată, adăugând: „Suntem foarte departe de a îndeplini acest țel”.