OMS: Peste 34 de cazuri de Ebola au fost raportate în ultima lună în Republica Democrată Congo
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dezvăluit, vineri, că în ultimele cinci săptămâni, au fost raportate 34 de cazuri de Ebola.
Epidemia de Ebola începută în zona Bikoro, Republica Democrată Congo, ia proporții, iar OMS transmite că se pregătește pentru „cel mai negru scenariu”.
„Numărul cazurilor suspecte, probabile și confirmate este semnificativ, așa că sunt extrem de îngrijorați și ne pregătim pentru toate scenariile, inclusiv cel mai negru scenariu”, a declarat, vineri, directorul general adjunct al OMS, Peter Salama.
Dintre cele 34 de cazuri de Ebola, 2 au fost confirmate prin teste de laborator, 14 sunt suspecte, iar 18 sunt persoane decedate.
Pronosticul pentru rata de supraviețuire pentru cei care sunt infectați este prost, fiindcă 50% dintre oamenii care se îmbolnăvesc de Ebola mor.
În Bikoro, zona afectată în acest moment de epidemie, există doar 3 spitale și ale 19 centre de sănătate cu funcționalitate limitată.
„Va fi greu și va fi costisitor să eliminăm această epidemie”, a mai spus Peter Salama. Deși ONU a dat asigurări că, în caz de urgență, au vaccinuri, medici și epidemiologi pregătiți să intervină și fonduri de 1 milion de euro, în anul 2014 când a avut loc cea mai mare epidemie de Ebola, nu mai puțin de trei state au fost afectate și 11.310 oameni au murit.
Care sunt simptomele virusului Ebola?
Asemănându-se cu o banală răceală, Ebola are, la început, semnele acesteia: temperatura ridicată, dureri de cap şi un gât iritat. Pe măsură ce boala progresează, ochii victimelor se înroşesc pentru că vase mici de sânge se sparg, provocând sângerare din ochi, urechi, gură şi alte orificii.
Un bolnav va suferi de dureri în tot corpul, durere abdominală cronică şi vomă. O iritaţie apare apoi pe trunchi, extinzându-se rapid către cap, mâini şi picioare. În doar câteva zile pacientul ajunge la punctul critic – momentul în care fie începe să îşi revină, fie trece în faza fatală, febra hemoragică.