OMS: Restricțiile de călătorie, decretate de unele ţări, nu pot împiedica răspândirea Omicron
foto:facebook.com
canal tv
Noua variantă de Covid, Omicron, continuă să provoace îngrijorare, deşi cercetările asupra sa sunt abia la început. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat ieri persoanelor de peste 60 de ani sau cu comorbidităţi grave să evite călătoriile pentru a nu se infecta.
Apoi, OMS a precizat că numai cei care nu sunt vaccinaţi sau imunizaţi prin boală ar trebui să renunţe la deplasarea în zone cu "transmisie comunitară" a virusului.
Pe de altă parte, organizaţia avertizează că interdicţiile generale de călătorie, decretate de unele ţări, nu pot împiedica răspândirea variantei Omicron. O veste încurajatoare vine de la creatorul vaccinului Pfizer-BioNTech: persoanele vaccinate vor fi, probabil, ferite de formele severe ale bolii chiar dacă se infectează cu Omicron.
Şi ministrul israelian al Sănătăţii susţine că, potrivit datelor preliminare, vaccinarea cu schemă completă protejează şi faţă de noua variantă.