OMS supărată pe transportatorii aerieni care cer prețuri „scandaloase” pentru transportul echipamentelor medicale
Unii transportatori aerieni cer prețuri „scandaloase” pentru a zbura cu gheață uscată și alte echipamente medicale, spune șeful compartimentului logistic al OMS, Paul Molinaro.
Molinaro mai spune că distribuția vaccinurilor către țările cu venituri mici și mijlocii va fi dificilă, din cauza serviciilor aeriene menținute la sol în unele locuri, și că s-ar putea face cu curse charter, scrie digi24.ro.
Creștrea prețurilor a fost o tendință în transportul aerian de mărfuri, cu „creșteri generale, în special din noiembrie”, a spus Molinaro.
„Tocmai am primit o ofertă de la o companie - una mare care va rămâne fără nume - din Dallas (Texas) SUA către Sierra Leone, Freetown - la 105 dolari pe kilogram, ceea ce este scandalos”, a spus el, adăugând că prețul normal ar fi de la 4 la 6 dolari pe kilogram.
Molinaro a spus că unul din factorii care au determinat majorarea prețurilor este o creștere a comerțului electronic mai mare decât de obicei înainte de Crăciun, în condițiile în care măsurile restrictive țin oamenii acasă.
Economistul-șef al organizției transportatorilor aerieni IATA, Brian Pearce, a spus că majorarea tarifelor este urmarea cererii de Crăciun și că prețurile ar trebui să se diminueze la începutul anului viitor, la timp pentru furnizarea vaccinurilor.