Omul care a adus succesul Google pleacă din companie după 19 ani de activitate
foto: universalnews.org
canal tv
Omul care a făcut Google mare pleacă din companie, după 19 ani. Eric Schmidt a renunţat şi la ultima poziţie, una cu rol marginal, de consilier tehnic, anunță digi24.ro.
Eric Schmidt a condus Google timp de 16 ani ca președinte executiv și în urmă cu trei ani s-a retras din poziția decizională. El a preluat compania când aceasta era doar un mic start-up. A fost adus de finanțatori ca să-i supervizeze pe cei doi puști care puseseră bazele Google, Larry Page şi Sergey Brin.
În fapt, toţi cei trei şefi de la începuturile companiei au făcut treptat paşi înapoi. Anul trecut, Brin şi Page au predat conducerea Alphabet, conglomeratul care deţine Google, lui Sundar Pichai.
Eric Schmidt deţine acţiuni Google în valoare de 5,3 miliarde de dolari.
În ultimii ani, Eric Schmidt s-a implicat în mai multe proiecte guvernamentale, ceea ce a ridicat problema conflictului de interese. În prezent conduce un departament de inovație din cadrul Pentagonului.