Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat, de dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca" din Bucureşti. Acţionarul majoritar al Publika TV a acuzat probleme cu inima, iar purtătorul de cuvânt al unităţii medicale a declarat că afecţiunile cardiace ale acestuia s-au acutizat.
"Urmează să fie supus unor investigaţii şi să primească tratament adecvat", a declarat Bogdan Opriţa, pentru agenţia de ştiri NewsIn.
Sorin Ovidiu Vîntu va împlini 55 de ani la 23 noiembrie. Omul de afaceri a fost trimis joi în judecată, alături de Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului în formă continuată. Cei trei sunt acuzaţi că i-au trimis bani fostului director Gelsor, Nicolae Popa, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, pentru ca acesta să se sustragă executării pedepsei.