ONG britanic: Cele mai costisitoare 10 dezastre climatice din 2022
Cele mai costisitoare 10 dezastre naturale ale anului 2022 – furtuni, inundaţii, secetă – au costat fiecare cel puţin 3 miliarde de dolari în acest an ”devastator” pe frontul schimbărilor climatice, se arată într-un raport întocmit de un ONG britanic, potrivit DPA şi PA Media, citate de G4media.
Organizaţia caritabilă britanică Christian Aid a alcătuit lista celor mai grave dezastre climatice produse în acest an, care au adus furtuni mai intense, precipitaţii şi secete mai severe provocate de creşterea temperaturilor globale ca rezultat al activităţilor umane.
Lista include furtuni şi perioade de secetă produse în Marea Britanie şi Europa, alături de fenomene majore de pe fiecare continent locuit.
Uraganul Ian, care a lovit Statele Unite şi Cuba în septembrie, a avut cel mai semnificativ impact financiar – 100 de miliarde de dolari.
Uraganul ucis 130 de persoane şi a strămutat peste 40.000 de oameni, potrivit raportului alcătuit de organizaţie.
Inundaţiile din Pakistan au costat 5,6 miliarde de dolari – deşi această sumă reprezintă doar valoarea bunurilor asigurate, iar costul real al inundaţiilor devastatoare este estimat la peste 30 de miliarde de dolari, potrivit Christian Aid.
Alături de cele mai costisitoare 10 evenimente climatice, raportul organizaţiei menţionează şi alte incidente notabile legate de climă, care au provocat de asemenea decese, strămutări, distrugeri şi pagube ecologice.
Acestea includ inundaţiile din Malaezia, Brazilia şi Africa Occidentală, seceta persistentă din Cornul Africii, valuri de căldură în India, Pakistan, regiunea arctică şi Antarctica, incendiile de vegetaţie din Chile, furtunile din sud-estul Africii şi Filipine şi un ciclon tropical în Bangladesh.
Cele 10 evenimente, cu un cost de cel puţin 3 miliarde de dolari fiecare, includ furtuna Eunice din februarie, care a lovit Marea Britanie şi Irlanda, precum şi alte regiuni din Europa provocând 16 decese şi înregistrând pagube de 4,3 miliarde de dolari.
Seceta care a afectat Europa vara aceasta – de câteva ori mai probabilă din cauza schimbărilor climatice – a generat costuri de 20 de miliarde de dolari, afectând randamentul recoltelor, majorând preţuri, afectând centralele energetice şi perturbând transporturile.
Secetele din China de anul acesta au costat 8,4 miliarde de dolari, iar cele din Brazilia au provocat costuri de 4 miliarde de dolari.
Inundaţiile din Australia în perioada februarie-martie au dus la 27 de decese, iar în Africa de Sud, în aprilie, 459 de persoane au murit în inundaţii, în contextul în care ambele intemperii au dus la strămutarea a zeci de mii de persoane şi au costat miliarde de dolari.
Inundaţii costisitoare s-au produs şi în China anul acesta.
”10 dezastre climatice separate produse în anul care se apropie de sfârşit, cu un cost fiecare de peste 3 miliarde de dolari, reprezintă un indicator al preţului financiar plătit pentru pasivitatea în cazul crizei climatice”, a spus directorul executiv al Christian Aid, Patrick Watt.
”Dar, în spatele sumelor anunţate, se află milioane de poveşti de pierderi şi suferinţe umane”, a mai spus el.
”Dacă nu se vor opera reduceri majore în emisiile de gaze cu efect de seră, acest bilanţ uman şi financiar va continua să crească. Costul uman al schimbărilor climatice este vizibil în locuinţele distruse de inundaţii, decesele persoanelor dragi în urma furtunilor şi comunităţile distruse de secetă. Anul acesta a fost unul devastator pentru cei care se întâmplă să trăiască pe linia frontului schimbărilor climatice”, a mai spus Patrick Watt.
Christian Aid a mai precizat că raportul arată importanţa fondului creat cu prilejul negocierilor internaţionale COP27 din 2022 pentru compensarea locuitorilor din ţările sărace în urma pierderilor şi a pagubelor suferite din cauza crizei climatice – la producerea căreia au contribuit doar într-o mică măsură -, precum şi urgenţa de a-l pune în aplicare.
Prezentăm mai jos primele zece dintre cele mai costisitoare dezastre climatice produse în 2022 din punctul de vedere al pierderilor asigurate, potrivit raportului:
Februarie: Furtuna Eunice – Belgia, Germania, Irlanda, Ţările de Jos, Polonia, Marea Britanie – 4,3 miliarde de dolari;
Februarie-martie: Inundaţii în estul Australiei – 7,5 miliarde de dolari;
Aprilie: Inundaţii în KwaZulu Natal şi Eastern Cape, Africa de Sud, 3 miliarde de dolari;
Iunie-septembrie: Inundaţii în Pakistan – 5,6 miliarde de dolari;
Iunie-septembrie: Inundaţii în China – 12,3 miliarde de dolari;
Iunie-septembrie: Secetă în Europa – 20 de miliarde de dolari;
Septembrie: Uraganul Fiona, Caraibe şi Canada – 3 miliarde de dolari;
Septembrie-octombrie: Uraganul Ian, Cuba şi State Unite – 100 de miliarde de dolari;
Tot anul: Secetă în Brazilia – 4 miliarde de dolari;
Tot anul: Secetă în China – 8,4 miliarde de dolari.