Onişcenko: Discuţiile despre sfârşitul lumii dăunează sănătăţii
Panica apărută în urma zvonurilor despre un posibil sfârşit al lumii i-a determinat pe unii să ia măsuri neaşteptate, iar pe alţii să facă avertismente dure. În Franţa, autorităţile au interzis accesul către vârful Pic de Bugarach din sud-estul ţării, considerat magic de adepţii Apocalipsei. Iar în Rusia, şeful Serviciului sanitar a avertizat că discuţiile despre acest subiect dăunează sănătăţii.
În satul francez Bugarach, de la poalele munţilor Pirinei, vor fi luate măsuri sporite de securitate, în ajunul zilei de 21 decembrie. Şi asta deoarece localitatea ar putea fi luată cu asalt de adepţii Apocalipsei, care consideră că vârful Pic de Bugarach este sacru. Potrivit lor, aceasta este singura localitate din lume care va supravieţui unui potenţial catacalism. Ei sunt convinşi că muntele se va deschide, iar din interiorul său va ieşi o navă spaţială care îi va salva. Din cauza speculaţiilor, autorităţile franceze au dispus ca 100 de poliţişti şi pompieri să controleze intrarea în satul de la poalele muntelui.
"Îndemn oamenii să nu vină în Bugarach, deoarece nu este nimic de văzut. Insist să nu veniţi aici, mai ales că vor fi mulţi poliţişti", a menţionat primarul satului Bugarach, Jean-Pierre Lord.
Tot în Franţa, a fost lansată şi o televiziune care îi pregăteşte pe oameni de "ultima zi din viaţa lor". Canalul TV va emite doar până pe 21 decembrie şi va difuza filme, seriale, documentare şi o emisiune specială despre sfârşitul lumii.
Iar şeful Rospotrebnadzor din Rusia, Ghenadi Onişcenko, a avertizat că zvonurile despre Apocalipsă dăunează sănătăţii oamenilor, deoarece sunt informaţii negative. Şeful Serviciului sanitar rus a mai adăugat că persoanele ce răspândesc aceste teorii ar trebui judecate.