ONU a cerut ridicarea embargoului american impus Cubei. Cum a reacţionat SUA
Statele Unite ale Americii s-au abținut pentru prima dată, miercuri, în cursul adoptării unei rezoluții anuale de către Adunarea Generală a ONU care cere ridicarea embargoului american impus Cubei din 1962, scrie agerpres.ro.
Această rezoluție anuală a fost adoptată cu 191 de voturi. SUA și Israelul, care au votat întotdeauna împotriva ridicării embargoului, s-au abținut pentru prima dată de la vot.
"SUA au votat mereu împotriva acestei rezoluții", a declarat Samantha Power, ambasador al SUA la ONU, înaintea votului.
Ministrul de externe cubanez Bruno Eduardo Rodriguez Parrilla a salutat schimbarea de atitudine a SUA, apreciind că acesta este "un semnal promițător".
"Sperăm că aceasta se va reflecta în realitate. Embargoul este nedrept, inuman, imoral și ilegal și ar trebuie să înceteze unilateral și necondiționat", a afirmat el.
"Israelul salută progresele realizate în relațiile dintre SUA și Cuba și intenționează să mențină o cooperare strânsă cu Washingtonul la ONU", a explicat, la rândul său, ambasadorul israelian la Națiunile Unite, Danny Danon.