ONU a votat o rezoluţie prin care majorează numărul de pacificatori în Sudanul de Sud
Organizaţia Naţiunilor Unite aproape a dublat numărul pacificatorilor în Sudanul de Sud. O rezoluţie în acest a fost adoptată unanim de Consiliul de Securitate al Organizaţiei. Între timp, coordonatorul ONU pentru afaceri umanitare scrie că cel puţin o mie de oameni şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor din ultimele săptămâni din statul african.
"Salut adoptarea rezoluţiei şi cer încetarea imediată a violenţelor şi iniţierea dialogului. Această măsura va contribui la îmbunătăţirea securităţii şi autorizează dislocarea a încă 5.500 de militari şi 440 de poliţişti", a declarat Ban ki-moon, secretarul General al ONU.
Numărul militarilor ONU dislocaţi în Sudanul de Sud va ajunge la 12.500, iar cel al forţei internaţionale de poliţie - la puţin peste 1.300.
"Vă asigurăm că delegaţia Sudanului de Sud şi Guvernul vor oferi sprijinul necesar şi cooperarea. Apreciem foarte mult atenţia pe care întreaga comunitate internaţională a acordat-o acestei crize", a afirmat reprezentantul Sudanului de Sud la ONU, Francis Deng.
Violenţele din Sudanul de Sud au izbucnit pe 15 decembrie între susţinătorii actualului preşedinte Salva Kiir şi a fostului vicepreşedinte Riek Mashar. Acesta din urmă este acuzat că ar fi pus la cale o lovitură de stat. Din cauza conflictului, peste 80.000 de oameni s-au refugiat pe teritoriul misiunilor ONU din statul african.