ONU cere participarea unor experţi internaţionali la ancheta asupra uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi
foto: publika.md
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a cerut marţi participarea unor experţi internaţionali la ancheta asupra uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi, solicitând de asemenea Arabiei Saudite să dezvăluie unde se află cadavrul, informează agerpres.ro.
"Pentru ca o anchetă să poată fi efectuată fără apariţia unor considerente politice, participarea unor experţi internaţionali, cu acces deplin la probe şi martori, ar fi foarte de dorit", a declarat Michelle Bachelet într-un comunicat.
Ea a subliniat importanţa de a stabili dacă "au fost comise încălcări grave ale drepturilor omului, precum tortura, execuţia sumară sau dispariţia forţată" şi de a identifica toate persoanele implicate "în crimă, indiferent de funcţia lor oficială".
"Îndemn autorităţile saudite să dezvăluie fără întârziere locul unde se află cadavrul", a adăugat şefa drepturilor omului a ONU, notând importanţa "crucială" a autopsiei.
Este a treia oară când Michelle Bachelet a publicat un comunicat despre această crimă, în timp ce cadavrul jurnalistului rămâne de negăsit la aproape o lună de la moartea acestuia pe 2 octombrie.
Apelul ei survine în timp ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut de asemenea presiune asupra Riadului marţi, cerându-i procurorului general al Arabiei Saudite, care s-a dus la consulatul saudit din Istanbul unde a fost ucis jurnalistul, să îi identifice pe cei care au pus la cale crima.
Saud ben Abdallah Al-Muajab a vizitat consulatul, unde a rămas aproape o oră şi jumătate, după ce a discutat cu procurorul general al Turciei la Istanbul, Irfan Fidan, pentru a doua oară în două zile. El nu a făcut nicio declaraţie presei.
Sub presiunea internaţională, Riadul în cele din urmă a recunoscut, după mai multe zile când a negat, uciderea jurnalistului în consulat într-o operaţiune "neautorizată", dar a prezentat mai multe versiuni contradictorii care au provocat scepticism.