ONU cere un armistiţiu imediat la Mariupol, care să permită evacuarea civililor
Organizaţia Naţiunilor Unite a cerut duminică un armistiţiu imediat la Mariupol, care să permită evacuarea a aproximativ 100.000 de civili încă blocaţi în acest port ucrainean controlat aproape în întregime de armata rusă, transmite AFP, citează Agerpres.
"Este nevoie de o pauză în lupte acum pentru a salva vieţi. Cu cât aşteptăm mai mult, cu atât mai multe vieţi vor fi ameninţate. Trebuie să li se permită să evacueze acum, astăzi. Mâine va fi prea târziu", a declarat coordonatorul ONU în Ucraina, Amin Awad, într-un comunicat.
Kievul a indicat duminică mai devreme că forţele ruse au continuat să bombardeze oraşul de la Marea Azov, care este asediat de la începutul lunii martie de armata rusă, şi în special oţelăria Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni, aminteşte AFP.
"Inamicul rus continuă să tragă şi să blocheze unităţile noastre din Azovstal, inclusiv cu lovituri aeriene", a declarat Statul Major General ucrainean într-un comunicat.
Reluând apelurile preşedintelui Volodimir Zelenski la un armistiţiu, consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak a cerut la rândul său pe Twitter un armistiţiu real la Mariupol pentru Paştele ortodox şi un coridor umanitar pentru civili. El a propus, de asemenea, o "sesiune specială de negocieri pentru a schimba soldaţi" - propunere ignorată de Moscova.
Noul apel al ONU vine după ce o tentativă de evacuare a eşuat sâmbătă, ucrainenii considerându-i pe ruşi responsabili pentru eşec.