ONU condamnă "anexările ilegale": 143 de țări cer Moscovei să-și anuleze decizia. Poziția Republicii Moldova
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat cu o largă majoritate o rezoluție prin care condamnă anexarea de Rusia a celor patru regiuni ucrainene, Donețk, Luganks, Herson și Zaporojie. Documentul a fost susținut de 143 de țări, între care şi Moldova. Acesta a fost cel mai mare număr de voturi împotriva Federaţiei Ruse de la declanșarea invaziei în Ucraina.
Doar patru țări s-au alăturat Rusiei pentru a vota împotriva rezoluției, Siria, Nicaragua, Coreea de Nord și Belarus. 35 de state s-au abținut, inclusiv partenerul strategic al Rusiei, China, împreună cu India, Africa de Sud și Pakistan. Surpriza de miercuri au fost voturile pozitive din partea Arabiei Saudite, a Emiratelor Arabe Unite şi a altor membri ai Consiliului de Cooperare din Golf, dar și Brazilia.
Ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghei Kisliţa, a declarat că rezultatul a fost extraordinar.
"Cred că tocmai am asistat la un moment istoric al seculului XXI în cadrul Adunării Generale a ONU. 143 de voturi! Este extraordinar! Nu este extraordinar însă şi e chiar foarte rău pentru Rusia faptul că doar patru ţări au rămas de partea "dreaptă" a istoriei."
Iar preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a arătat recunoscător celor 143 de state care au susţinut rezoluţia istorică Documentul declară că acțiunile Moscovei încalcă suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, sunt incompatibile cu principiile Cartei ONU, nu au valabilitate în temeiul dreptului internațional și nu formează baza pentru nicio modificare a statutului acestor regiuni ale Ucrainei. De asemenea, textul îndeamnă Rusia să-și retragă imediat, complet și necondiționat toate forțele sale militare de pe teritoriul Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.
"Votul de astăzi reprezintă un succes enorm. Acesta transmite un mesaj puternic Rusiei că rămâne izolată, iar acţiunile pe care le întreprinde o vor izola şi mai mult."
Documentul istoric a fost votat şi de Moldova. Țara noastră a co-sponsorizat inițiativa UE care insistă ferm asupra retragerii imediate, complete și necondiționate a forțelor ruse din Ucraina, a declarat Ministrul de Externe de la Chişinău într-o postare pe Telegram.
Nicu Popescu susţine că prin votul de la New York, comunitatea internațională și-a dat verdictul. De cealaltă parte, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasilii Nebenzia, a numit rezoluția adoptată drept una politizată și extrem de provocatoare, cu ajutorul căreia țările occidentale își rezolvă propriile sarcini geopolitice. El și-a exprimat regretul că votul nu a fost secret, așa cum a cerut Rusia.
"Occidentul este absolut surd la problemele țărilor în curs de dezvoltare, la apeluri de a aborda, în sfârșit, rezolvarea acestora. Toate eforturile sunt concentrate spre Ucraina, dar nu de dragul bunăstării acesteia, ci doar pentru a sfida Rusia."
La rândul său, liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a menţionat că votul a transmis un mesaj clar Moscovei.