ONU condamnă Rusia pentru violarea drepturilor omului în peninsula ucraineană Crimeea
Organizația Națiunilor Unite condamnă cu fermitate violarea drepturilor omului în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia. Declarația este stipulată într-o rezoluție a ONU, care a fost votată de 70 de țări. În același timp, 26 de state, printre care Rusia, Belarus și China, au votat împotrivă, iar 76 s-au abținut.
Delegația Ucrainei, țară care a propus rezoluția, a declarat că aceasta confirmă existența unui conflict armat între Kiev și Moscova și condamnă aplicarea retroactivă a legilor rusești în Crimeea anexată ilegal.
Mai mult, ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a scris pe rețelele de socializare că rezoluția adoptată este ce mai dură de până acum și că presiunile la care este supusă Rusia sunt în creștere.
Documentul conține 12 puncte prin care condamnă naturalizarea forțată a ucrainenilor din Crimeea și cere eliberarea imediată a celor reținuți și condamnați de forțele ocupante.
Autoritățile de la Moscova, prin vocea purtătorului de cuvânt al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, au declarat că nu sunt de acord cu rezoluția adoptată. Rusia a ocupat peninsula ucraineană în 2014, în urma unui referendum nerecunoscut de majoritatea țărilor lumii.