ONU: Fâșia Gaza este iadul pe Pământ pentru copii
Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a îndemnat Israelul să permită accesul ajutoarelor internaționale pentru palestinieni și a spus în fața Adunării Generale a Organizației că va lansa cât mai curând cu putință un apel pentru finanțarea acestor ajutoare, relatează Reuters, citează digi24.ro.
„Ostilitățile au provocat daune severe infrastructurii civilii vitale din Gaza, inclusiv drumuri și infrastructura de electricitate fapt ce a alimentat o criză umanitară. Căile de acces în Gaza au fost blocate, iar penele de curent afectează capacitatea de a furniza apă potabilă în regiune”, a adăugat Guterres.
Zeci de clădiri și locuințe au fost distruse sau avariate, iar unele bombardamente au distrus inclusiv spitale. În jur de 50.000 de oameni caută adăpost în clădiri ONU, în moschei sau în alte locuri. Acești oameni nu au acces la apă, hrană, igienă sau servicii medicale, a adăugat Guterres – „Ne punem speranța în comunitatea internațională că se va preocupa să ajute la rezolvarea acestei crize umanitare”.