ONU: Guma a avut legături directe cu mafia cecenă şi cu traficul de armament în zonele de conflict
Trafic de armament în zonele de conflict, afaceri ilegale cu combustibil în România şi datorii faţă de statul vecin. Sunt doar câteva cazuri legate de numele deputatului democrat Valeriu Guma.
Potrivit unui raport al ONU, Valeriu Guma ar fi avut legături directe cu mafia cecenă şi cu traficul de armament în zonele de conflict. Între anii 1995 şi 2001, prin intermediul unei Agenţii de Asigurări moldo-ruse condusă de Guma, s-ar fi efectuat transporturi internaţionale de armament şi tehnică de luptă în zonele de conflict din Africa, Irak şi Afganistan.
Un alt scandal în care apare numele demnitarului ţine de implicarea în afaceri ilegale cu combustibil în România. Presa de peste Prut scrie că deputatul PD ar fi unul din apropiaţii şefilor Lukoil România, acţionând potrivit unor scheme frauduloase. Erau cumpărate firme-satelit, iar după efectuarea operaţiunilor financiare ilegale, firmele erau lichidate.
În cel mai recent scandal, deputatul este caracterizat ca unul dintre milionarii moldoveni cu afaceri în România, cu datorii mari faţă de statul vecin.
Potrivit declaraţiei sale de avere, Valeriu Guma se situează pe locul 5 printre cei mai bogaţi deputaţi din Moldova. El deţine patru loturi de pământ şi trei case. De asemenea, acesta a declarat că este proprietarul unui Lexus 470, fără a-i menţiona preţul. Valeriu Guma este căsătorit şi are 3 fete.
Amintim că deputatul Partidului Democrat Valeriu Guma a fost condamnat, ieri, prin decizia Tribunalului București, la doi ani de închisoare cu suspendare. Parlamentarul este condamnat într-un dosar în care procurorii Direcţia Naţională Anticorupţie a României îl acuză de cumpărare de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită, însă decizia nu este definitivă.
Politică