ONU, în şedinţă de urgenţă, pentru a discuta situaţia din Egipt
Cele 15 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU vor organiza, joi după-amiază, la New York consultări de urgenţă cu uşile închise, pe tema crizei din Egipt. Reuniunea va începe la ora locală 17.30 (vineri, 00.30 ora Moldovei) şi are loc la cererea comună a Franţei, Marii Britanii şi Australiei.
Decizia de a organiza această şedinţă vine ca urmare a represiunilor sângeroase desfăşurate de către poliţie şi armată împotriva manifetanţilor la Cairo, condamnate de comunitatea internaţională, scrie Rtv.net.
Dispersarea sângeroasă de către armată şi poliţie, miercuri, a manifestanţilor pro-Morsi la Cairo şi violenţele care s-au propagat apoi în toată ţara s-au soldat cu 578 de morţi, dintre care 535 de civili, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii. 228 de persoane au murit doar în piaţa Rabaa al-Adawiya, principalul punct de reuniune ocupat de aproape o lună şi jumătate de susţinătorii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată la 3 iulie.
Alte 90 de persoane au murit în dispersarea celeilalte manifestanţii pro-Morsi de la Cairo. Potrivit autorităţilor, 43 de poliţişti au fost ucişi miercuri în ziua cea mai sângeroasă de la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak. Poliţia şi armata au luat cu asalt cele două pieţe, provocând ciocniri şi în restul ţării.
În urma violenţelor, a fost decretată stare de urgenţă timp de o lună şi au fost instituite restricţii de circulaţie în jumătate din ţară în intervalul orar 19.00-06.00.