ONU îndeamnă guvernele donatoare să-şi respecte angajamentele
Asistenţa externă acordată de către guvernele donatoare ţărilor în curs de dezvoltare înregistrează o scădere în ultimii ani. Astfel, apare un risc de încetinire a ritmului progreselor importante de dezvoltare. Acestea sunt datele unui raport al Naţiunilor Unite.
Potrivit raportului, după un progres culminant în 2010, volumul asistenţei oficiale pentru dezvoltare (AOD) a scăzut cu aproape trei procente în 2011, fiind măsurat în conformitate cu preţurile constante şi ratele de schimb. Ţările sărace au înregistrat regrese şi în accesul la piaţa de export.
Totodată, documentul arată că deşi provocările ce ţin de finanţare sunt enorme, obiectivele globale referitoare la sărăcie, apă, cartierele sărace au fost atinse. Au fost înregistrate îmbunătăţiri semnificative în ceea ce priveşte accesul la educaţia primară şi disponibilitatea tratamentului HIV.
În document se mai menţionează că, dacă Guvernele nu vor renunța la angajamentele asumate cu mai mult de zece ani în urmă şi dacă susţinerea internaţională va fi adecvată, atunci realizarea obiectivelor rămase până în 2015 este totuşi posibilă.