ONU: Mii de copii ai jihadiştilor străini sunt concentraţi într-o tabără în Siria
Un înalt responsabil al ONU a invitat joi ţările lumii să-şi asume responsabilitatea pentru cetăţenii lor aflaţi într-o tabără în Siria, între care se află mii de copii ai cetăţenilor străini afiliaţi grupării jihadiste Statul Islamic, scrie agerpres.ro.
"Este în primul rând o responsabilitate a statelor faţă de proprii lor cetăţeni", a declarat Panos Moumtzis, coordonator regional al ONU pentru Siria, în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.
Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), circa 3.000 de copii din 43 de ţări trăiesc în tabăra de la Al-Hol, în nord-estul Siriei, după asaltul final împotriva Statului Islamic, lansat în decembrie de o alianţă arabo-kurdă.
Populaţia din tabăra, administrată de forţele kurde, a crescut de la 10.000 de persoane la peste 75.000 în prezent, a subliniat Moumtzis. Condiţiile din interiorul taberei şi pe drumuri sunt teribile, a indicat el.
Conform ONU, 260 de persoane, între care 211 copii sub cinci ani, şi-au găsit moartea încercând să ajungă în tabără între 4 decembrie şi 17 aprilie.
Soţiile şi copiii combatanţilor Statului Islamic sunt cazaţi într-o zonă separată a taberei.
Mai multe guverne refuză să-şi repatrieze cetăţenii - jihadişti şi soţiile lor - şi nu acceptă să-i primească pe copii decât de la caz la caz.
Moumtzis a amintit totuşi că, potrivit dreptului internaţional, "statele trebuie să-şi ia toate măsurile posibile pentru a asigura protecţia, urmăririle judiciare, repatrierea, reabilitarea şi reintegrarea în societate a acestor femei şi copii".
El a insistat asupra necesităţii de a se acorda copiilor naţionalitatea părinţilor lor şi toate drepturile aferente. "Nimeni nu trebuie să fie apatrid", a spus oficialul ONU.
Moumtzis a invitat de altfel ţările donatoare care au promis luna trecută la Bruxelles aproape 7 miliarde de dolari ca ajutor pentru 2019, să verse rapid fonduri cu scopul de a veni în ajutorul celor strămutaţi în Siria. "Nu mai sunt mulţi bani în bancă în acest moment", a spus el.
- Unele jucării care se vând în pieţele din Chişinău pot provoca leziuni sau arsuri, iar altele prezintă risc chimic
- STUDIU: Ce se întâmplă în mintea copiilor când le citiţi cărţi cu poveşti
- PUBLIKA REPORT: În Chişinău are loc un forum special de instruire pentru părinţii care își dau în toamnă copiii la școală
- Tot mai multe GRĂDINIȚE în Moldova. Câți copii frecventează instituțiile (GRAFICĂ)