ONU: Războiul din Ucraina afectează peste un miliard de oameni din întreaga lume
Războiul din Ucraina, declanşat de Rusia cu încălcarea Cartei Naţiunilor Unite, are consecinţe în 74 de ţări în curs de dezvoltare şi afectează 1,2 miliarde de oameni, a declarat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la începutul unei sesiuni a Consiliului de Securitate, citează Agerpres.
Analiza ONU are în vedere populaţia "deosebit de vulnerabilă la explozia preţurilor alimentelor, energiei şi îngrăşămintelor", a explicat Guterres, citat de AFP.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urma să se adreseze Consiliului prin videoconferinţă. ONU precizează că este prima oară când un şef de stat dintr-o ţară aflată în război va folosi această modalitate de comunicare cu Consiliul de Securitate.
"Războiul din Ucraina trebuie să înceteze - acum. Avem nevoie de negocieri de pace serioase, pe baza principiilor Cartei Naţiunilor Unite", a spus Guterres.
Potrivit secretarului general, conflictul respectiv reprezintă "una din cele mai mari provocări la adresa ordinii internaţionale şi a arhitecturii globale de pace". "Ne confruntăm cu invadarea totală, pe mai multe fronturi, a unui stat membru al Naţiunilor Unite - Ucraina, de către altul - Federaţia Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate".
El a arătat că Moscova are mai multe obiective în Ucraina, "printre care redesenarea frontierelor recunoscute internaţional între cele două ţări".
"Ofensiva rusă a dus de asemenea la strămutarea a peste zece milioane de oameni în numai o lună - cea mai rapidă deplasare forţată a populaţiei după al doilea război mondial", a mai susţinut Guterres.