ONU: Situaţia în Siria este critică
Situaţia din Siria este "extrem de periculoasă" şi poate avea repercursiuni la nivel mondial, este de părere secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. De aceea, consideră oficialul, comunitatea internaţională trebuie să dea dovadă de unitate în problema umanitară din Siria.
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a lansat acest apel la o conferinţă pentru apărare, organizată la Jakarta, primul oraş vizitat în cadrul unui turneu al său regional.
"Nu ştim cum vor evolua evenimentele, dar ştim că avem toată responsabilitatea să lucrăm în vederea unei rezoluţii, pentru a pune capăt acestei crize profunde şi foarte periculoase", a declarat oficialul.
În ultimul timp, autorităţile de la Damasc au pierdut susţinerea Rusiei, cea care s-a opus în repetate rânduri unei rezoluţii ONU care îi cerea lui Bashar al-Assad să plece de la putere.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, pentru un post de radio, că autorităţile siriene au făcut foarte multe greşeli care au agravat criza şi i-au dat o turnură violentă. Potrivit lui Serghei Lavrov, Moscova nu l-ar fi sfătuit niciodată pe preşedintele sirian să părăsească ţara şi să se refugieze în Rusia.
În prezent, în mai multe oraşe din Siria continuă atacurile armate între rebeli şi forţele loiale lui Bashar al-Assad. Conform datelor Naţiunilor Unite, cifra morţilor se ridică la peste 8.000 de persoane.