ONU sprijină intervenţia militară desfăşurată de Franţa în Mali
Consiliul de Securitate al ONU sprijină operaţiunea militară condusă de Franţa împotriva rebelilor islamişti din Mali. Secretarul organizaţiei, Ban Ki-moon, s-a arătat încrezător că intervenţia militară va ajuta la restabilirea ordinii constituţionale şi a integrităţii teritoriale a ţării. Totodată, ambasadorul Franţei la ONU a subliniat că Parisul aşteaptă forţele Uniunii Africane, care urmează să preia operaţiunea.
"Forţele militare africane vor ajunge în regiune în următoarele zile sau săptămâni. Comandantul forţelor armate, un general din Nigeria, este acum în Bamako. Suntem recunoscători partenerilor noştri din Occident, care acordă sprijin logistic pentru aducerea militarilor în Mali", a declarat ambasadorul Franţei la ONU, Gerard Araud.
Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU pentru intervenţia militară în Mali, a autorizat anterior, dislocarea a aproximativ 3.000 de trupe africane în regiune. Totodată, Canada a subliniat că va trimite în statul african mai multe echipaje militare pentru a spirjini operaţiunea Franţei.
O reuniune de urgenţă privind situaţia din Mali va avea loc, săptămâna aceasta, la Bruxelles. Cele 27 de state ale Uniunii Europene vor discuta despre eventuala acordare a unui sprijin financiar misiunii internaţionale condusă de Franţa, pentru a ajuta autorităţile din Mali să recucerească nordul ţării. Anterior, guvernul a recunoscut că nu poate face faţă rebelilor şi a cerut asistenţă militară din partea francezilor.
Situaţia din statul african s-a destabilizat în luna martie a anului trecut, când preşedintele a fost înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat.