ONU: Ucraina este ţara cu cel mai mare număr de morţi înregistraţi din cauza minelor
Ucraina este ţara cu cel mai mare număr de morţi înregistraţi din cauza minelor. Informaţia a fost confirmată de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Totodată, estul Ucrainei este pe locul trei printre cele mai minate zone din lume.
Anterior, ONU a avertizat că dacă problema nu va fi rezolvată, ritmul dezvoltării Donbassului va fi încetinit pentru o perioadă foarte lungă.
Organizaţia cere ca localnicii să fie informaţi despre riscurile şi pericolele din regiunile Doneţk şi Lugansk. Între timp, presa de la Kiev scrie că situaţia din estul ţării este din nou tensionată. Doar în ultimele 24 de ore, un militar ucrainean a murit, iar patru au fost răniţi în urma atacurilor rebelilor proruşi din Donbass.
Membrii armatei guvernamentale au anunţat că, de la începutul acestei săptămâni, insurgenţii au încălcat acordul de la Minsk de aproape 40 de ori.
Presa de la Kiev scrie că rebelii au deschis focul şi asupra unui civil care se afla într-un automobil. Din fericire, acesta nu a fost rănit.
- Ucraina nu va primi ultima tranşă în valoare de 600 de milioane de euro din partea UE. Care este motivul
- Credincioșii yazidi capturați de Statul Islamic sunt în continuare deținuți sau dispăruţi
- Ninsori abundente în Rusia și Ucraina. Aproximativ o sută de zboruri cu întârzieri, iar peste 500 de autoturisme, blocate