Acuzaţiile referitoare la utilizarea mijloacelor letale împotriva manifestanţilor din Iran trebuie investigate, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite.
„În mod evident, urmărim foarte atent demonstraţiile care au avut loc astăzi şi zilele trecute în Iran, iar secretarul general reaminteşte drepturile la libertatea de exprimare şi asociere”, a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres.
Protestele au continuat luni în oraşe din Iran, după ce autorităţile au recunoscut doborârea accidentală a avionului de pasageri ucrainean, incident soldat cu 176 de morţi.
Autorităţile iraniene au negat acuzaţiile că ar fi utilizat muniţie letală împotriva protestatarilor.
Oficialul ONU a cerut Iranului să permită o „investigare totală şi transparentă” şi în cazul doborârii avionului de pasageri, scrie digi24.ro