ONU vrea investigaţii în cazul presupusului atac chimic din Siria
Organizaţia Naţiunilor Unite vrea claritate în cazul presupusului atac chimic produs, ieri, în Siria şi soldat cu peste 1.000 de morţi. Totuşi, Consiliul de Securitate, care s-a întrunit de urgenţă, nu a cerut în mod explicit o anchetă ONU în regiunea de lângă Damasc, unde s-a produs bombardamentul.
Asta deşi 35 de ţări membre ale organizaţiei, printre care SUA, Franţa şi Marea Britanie, au cerut inspectorilor care deja se află în Siria să se deplaseze imediat la faţa locului, pentru investigaţii.
Potrivit opoziţiei siriene, forţele guvernamentale au lansat mai multe rachete cu focos chimic în suburbiile capitalei. Regimul lui Bashar al-Assad a negat acuzaţiile, pe care le-a calificat drept nefondate. Totodată, presa internaţională scrie că informaţiile despre utilizarea substanţelor chimice şi despre numărul morţilor nu au putut fi verificate imediat.