Opel încetineşte ritmul de producţie în două dintre uzinele sale din Germania
Împinşi de cererea slabă din Europa, cei de la Opel au decis să taie o parte din orele de lucru ale angajaţilor din Russelsheim şi Kaiserslautern, notează automarket.ro.
Opel a anunţat astăzi că va opri producţia pentru un total de 20 de zile în două dintre uzinele pe care marca deşinută de General Motors le deţine în Germania. Cele 20 de zile vor fi împrăştiate pe perioada septembrie-decembrie 2012, iar cele două uzine vizate de măsura Opel sunt cea din Russelsheim (în care se produc Astra şi Insignia) şi cea din Kaiserslautern, ultima fiind responsabilă cu producţia motoarelor modelelor mărcii. Celelalte două fabrici Opel din Germania, Bochum şi Eisenach, nu vor fi afectate de măsuri.
"Piaţa europeană se află în declin substanţial. Până cu puţin timp în urmă, orarul scăzut de producţie putea fi comepnsat cu aplicarea unor coridoare între schimburi şi prin eliminarea orelor suplimentare. Acum, scăderea orelor de muncă este singura măsură potrivită", a declarat Holger Kimmes, directorul de resurse umane al Opel, citat de Automotive News.
Măsura nu va lovi posturile de inginerie, singurele zone afectate fiind cele de producţie şi cele de administraţie. Opel va opera modificările de program implementând schimburi sau zile de lucru mai scurte cu 2-4 ore. Pentru ca angajaţii să-şi recupereze o parte din bani pentru orele eliminate din program, Opel va apela la facilităţile pe care Guvernul german le acordă angajaţilor afectaţi de astfel de măsuri prin aşa-numitul program Kurzarbait. Astfel, fiecare dintre angajaţi va primi 60% din veniturile cuvenite în perioada de pauză (67% dacă aceştia au copii), măsura urmând să fie impusă pe o perioadă de maxim şase luni.