Opel Insignia OPC Romeo Ferraris - tratament de 375 cai putere FOTO
Romeo Ferraris a decis să modifice actualul Opel Insignia OPC. Sedanul german sub capotă primeşte 375 de cai putere şi 510 Nm, potrivit automarket.ro.
Opel Insignia OPC, cea mai puternică declinare a sedanului de clasă medie din Russelsheim, primeşte vizita celor de la Romeo Ferraris. Specialiştii italieni au căutat să se concentreze doar asupra motorului V6 turbo ascuns sub capotă.
Tunerii au reuşit să stoarcă din cei 2.6 litri o putere simţitor mai mare decât cea oferită standard, adică 325 de cai. Graţie modificărilor, motorul reuşeşte să livreze acum 375 de cai putere, la aceeaşi turaţie, 4800 de rpm. Cuplul motor a crescut şi el, de la 435 la 515 Nm.
Insignia OPC reuşeşte acum să consume mai puţin atunci când maşina rulează la o viteză constantă.