Operaţiune antiteroristă la Berlin: Două persoane au fost arestate
www.agentia.org
Poliţia germană a efectuat o serie de percheziţii la mai multe locaţii ale unei mişcări islamiste din Berlin, iar două persoane au fost arestate.
Autorităţile au anunţat că operaţiunea a decurs fără incidente şi a implicat 250 de poliţişti, inclusiv trei echipaje pentru intervenţie specială.
Poliţia a precizat că nu deţine indicii care să-i permită să afirme că persoanele vizate pregăteau atentate în Germania, dar au informaţii despre pregătirea unor acţiuni în Siria.
Persoanele reţinute sunt suspectate că ar conduce o grupare de extremişti din care fac parte cetăţeni turci sau ruşi din Cecenia şi Daghestan.