OPERAŢIUNE DE AMPLOARE cu implicarea a 50 de poliţişti italieni: Șapte moldoveni au fost arestaţi, iar alţi doi dați în căutare
Șapte moldoveni au fost arestaţi de poliția italiană, iar alţi doi au fost dați în căutare pentru mai multe furturi din baruri și magazine din regiunea Parma. La operaţiunea de reţinere au participat 50 de polițiști. Aceştia au dat busna într-un local din orașul Reggio Emilia, unde șase dintre conaționali sărbătoreau botezul copilului unuia dintre ei.
Al șaptelea a fost reţinut ulterior la domiciliul său. Forțele de ordine presupun că ceilalți doi moldoveni, care au fost dați în căutare, ar fi părăsit deja Italia. Potrivit oamenilor legii, toţi aveau viză de reședință în Parma. Moldovenii, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, făceau parte dintr-o grupare criminală specializată în furturi din magazine.
Schema hoților era simplă. Noaptea, după ce acestea se închideau, ei distrugeau ușa de la intrare, iar apoi furau tot ce găseau mai de preț. Mai mult, ei sunt bănuiţi că ar fi furat un microbuz și un automobil.
În timpul perchezițiilor de la domiciliile suspecților au fost găsiți 9000 de euro, electrocasnice, instrumente de construcție și haine furate.
Iar în locuința unuia dintre ei a fost găsit un pistol şi cartușe.
- Căutat de poliţie pentru furt. A intrat într-un magazin şi a fugit cu telefonul caseriţei
- Tot mai puţini moldoveni aleg să muncească în Rusia. A scăzut şi numărul celor stabiliţi cu traiul în acea ţară
- Vai, ce rușine! Doi indivizi sunt căutaţi de Poliţie. Ce au făcut în timp ce se aflau la terasa unei staţii PECO din Capitală (VIDEO)