OPERAŢIUNE DE AMPLOARE cu mascaţii de la Fulger. Zeci de infracţiuni descoperite, fiind reţinute mai multe persoane
Operaţiune de amploare demarată de poliţişti pe teritoriul Capitalei. Pe parcursul săptămânii trecute, oamenii legii au descoperit 83 de infracţiuni, au fost reţinuţi 15 indivizi aflaţi în urmărire penală, precum şi 7 debitori de stat.
Totodată, în perioada vizată, au fost organizate şi desfăşurate 37 percheziţii autorizate, privind combaterea traficului ilicit de droguri, precum şi a furturilor din locuinţe sau din automobile. De asemenea, echipajele mobile 902 au reacţionat şi intervenit la 259 de apeluri ale cetăţenilor, fiind descoperite două acte de huliganism şi o infracţiune legată de droguri, fiind reţinuţi 21 de contravenienţi. Tot săptămâna trecută, Poliţia a depistat o persoană dispărută fără veste.
La finele săptămânii au fost efectuate razii de depistare şi documentare a oamenilor străzii, în vederea prevenirii infracţiunilor stradale şi cazurilor de hipotermie. Poliţiştii au depistat 124 de persoane fără loc permanent de trai, cu vârstele cuprinse între 26 ani şi 64 ani, originari din diferite raioane ale ţării. Acestea au fost însoţite la Inspectorate unde au fost amprentaţi şi luaţi la evidenţa persaonelor fără loc permanent de trai.
În cadrul operaţiunilor au fost antrenaţi ofiţeri de investigaţii şi angajaţi ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială "Fulger" a IGP
- Surprinși chiar în momentul consumului de droguri. Ce pedeapsă riscă doi indivizi, după ce au fost depistați de poliție (VIDEO)
- ATENȚIE la buzunare! Doi hoţi au fost prinși după ce au furat un portmoneu cu bani în transportul public (VIDEO)
- Un bărbat din Grătieşti reţinut în momentul când tăia un copac într-un parc din Capitală