Operațiune militară DE AMPLOARE pe frontul din Mosul împotriva ISIS (VIDEO)
Statului Islamic care au ocupat oraşul Mosul, al doilea oraş că mărime din Irak, aflat în nordul ţării. În 2014, în Marea Moschee din Moşul, Abu Bakr al-Baghdadi, liderul ISIS, a proclamat califatul Islamic, acesta urmând să fie format în Irak şi Siria, scrie revista22.ro.
Este cea mai mare operaţiune a trupelor irakiene de la retragerea trupelor americane din 2011, anunţă Reuters.
La operaţiune participa 30.000 de soldaţi irakieni, alături de miliţiile Peshmerga formate din kurzi şi din luptători care fac parte din mai multe triburi sunite. În Moşul se află în prezent între 4.000 şi 8000 de luptători ai Statului Islamic..
La lupta participa şi 3.000 de soldaţi turci, Irakul cerând în mod repetat retragerea acestora, prezenţa lor fiind văzută că o încălcare a suveranităţii Irakului. Autorităţile de la Ankara au refuzat însă să dea curs solicitării venite din partea irakienilor.
Haider Abadi, premierul irakian, a declarat că militanii ISIS vor fi învinşi şi că cei peste un milion de cetăţeni ai oraşului Moşul vor scapă de teroarea impusă de aceştia.
Stephen Townsend, comandatul coaliţiei condusă de SUA, a declarat că lupta ar putea dura câteva săptămâni iar Ash Carter, secretarul de stat american, a afirmat că "această lupta va fi una decisivă" şi că irakieni vor reuşi să elibereze atât Mosulul cât şi restul ţării de ura şi brutalitatea ISIS.
Dacă Statul Islamic va pierde oraşul Mosul, oraşul Raqqa din Siria va rămâne singură baza militară serioasă a ISIS.
Câteva sute de soldaţi din miliţiile kurde Peshmerga lupta de asemenea pentru eliberarea mai multor sate din estul oraşului Moşul, în timp ce armata irakiană atacă din sud.
Miliţiile şiite iraniene participa de asemenea la această operaţiune, premierul irakian anunţând însă că în Moşul vor intră doar armata şi poliţia irakiană, pentru a împiedică orice posibilă violenţă sectară, Mosul fiind un oraş sunnit. Turcia şi Arabia Saudită, state majoritar sunite, au avertizat că noi acte de violenţă pot izbucni dacă miliţiile şiite iraniene ajung în Moşul.
Civilii au fost avertizaţi în privinţa ofensivei de astăzi prin mii de fluturaşi împrăştiaţi desupra oraşului. Aceştia au fost sfătuiţi să evite locurile în care se află militaţii ISIS şi să rămână acasă, autorităţile irakiene încercând să evite astfel un eventual exod care ar fi complicat operaţiunea.
ONU a anunţat însă că se pregăteşte pentru o mare criză umanitară, avertizând că sute de mii de civili vor rămâne fără locuinţe şi că unii dintre aceştia vor fi folosiţi că scuturi umane sau chiar gazaţi.
- Lovitură uriașă pentru ISIS. A pierdut un sfert din teritoriul pe care îl controla anul trecut
- Statul Islamic nu tolerează nesupunerea: Zeci de persoane au fost executate în urma unei rebeliuni
- Operațiunea de eliberare a Mosulului de sub dominația jihadistă a început. Declarațiile autorităților irakiene