Operaţiune periculoasă la Fukushima. A început să fie scos combustibilul nuclear din piscina unui reactor
O operaţiune ambiţioasă şi periculoasă a demarat astăzi la Fukushima. Compania care gestionează centrala avariată a început să scoată combustibilul nuclear din piscina reactorului 4.
Tehnicienii poartă echipamente speciale şi măşti pentru a se proteja de radiaţii. Potrivit autorităţilor, securitatea va avea prioritate în timpul operaţiunii care ar putea dura un an. Procedura constă în extragerea celor 1.533 de ansambluri de combustibil nuclear. Acestea vor fi scoase pe rând. Un ansamblu scufundat măsoară 4,5 metri şi cântăreşte 300 de kilograme. Înainte de lansarea operaţiunii, compania TEPCO a organizat mai multe repetiţii, iar procedura este cea mai serioasă de la stabilizarea instalaţiei, în decembrie 2011.
Centrala de la Fukushima a fost grav avariată în urma cutremurului şi tsunamiului din martie 2011.