"Operaţiunea antiteroristă, lansată de Kiev, este întârziată şi ineficientă"
Operaţiunea antiteroristă, lansată de Kiev, este întârziată şi ineficientă. De această părere sunt invitaţii emisiunii Fabrika. Experţii spun că, pentru a înăbuşi focarele separatiste, Ucraina ar trebui să închidă de urgenţă frontierele cu Rusia şi Moldova.
"Astăzi este imposibil de a petrece o operaţiune antiterorism în aceste regiuni fiindcă s-a implicat populaţia chiar şi copii acolo sunt implicaţi. Această operaţiune trebuia să fie pregătită de mult timp în urmă, chiar după Maidan", a spus preşedintele Asociaţiei veteranilor de război „Tiras-Tighina”, locotenentul colonel în rezervă, Anatol Caraman.
Invitaţii emisiunii admit că tensiunile din estul ţării vecine s-ar putea extinde în toată Ucraina.
"Vedeţi că în Odesa deja apar unele microconflicte care pot creste dacă autorităţile nu vor interveni pentru a le aplana. Conflictele ar putea să se fortifice mai ales în zona nordului mării şi spre răsăritul Ucrainei", susţine decanul Facultăţii de Istorie Universitatea Pedagogică Ion Creangă, Sergiu Musteaţă.
Experţii cred că pentru autorităţile de la Kiev cel mai important ca alegerile prezidenţiale, planificate pentru 25 mai, să aibă loc.
"Pentru că dacă nu, atunci Ucraina intră într-o criză constituţională. Mai mult, alegerile preşedintelui va fi privită ca o modalitate de a demonstra şi a refortifica unitatea statului şi a naţiunii", a menţionat directorul Institutului European de Studii Politice din Moldova, Viorel Cibotaru.
Ieri, preşedintele interimar al Ucrainei a aprobat planul operaţiunii antiteroriste în estul ţării şi a anunţat că trupele ONU de menţinere a păcii ar putea participa la acţiune.