Operaţiunea "Autobuzul" în Chişinău: Poliţia a împărţit mai multe amenzi şoferilor care transportau ilicit pasageri
Mai mulţi şoferi de microbuze şi autobuze din capitală au fost amendaţi, în această dimineaţă, pentru transport ilicit de călători sau pentru nerespectarea regulilor de circulaţie. Verificările au fost efectuate de către Inspectoratul de Patrulare în cadrul Operaţiunii "Autobuzul".
Poliţiştii au efectuat controale la cinci intrări în Chişinău. Cele mai multe microbuze, care au fost trase pe dreapta, erau supraîncărcate. Şoferii spun că încalcă regulile de circulaţie de nevoie.
"Nu sunt maşini deajuns. Noi lucrăm numai pentru maşină şi motorină", a spus un şofer.
"E oră de vârf, e dimineaţă. În cursul zilei e o persoană, două", a spus un alt şofer.
"Au fost sancţionaţi şoferii cu amendă. Cincizeci de unităţi convenţionale sau o mie de lei. Au fost aplicate amenzi şi minine şi maxime. Rezultate nu prea sunt", a declarat locotenentul Veaceslav Şeptelici.
Pe de altă parte, pasagerii spun că urcă în microbuzele încărcate de bună voie.
"Îmi pare rău, dar asta-i realitatea, în fiecare dimineaţă e aşa, poate şi mai straşnic", a spus o femeie.
"Plec la lecţii şi întârziem. Evident că trebuie să ajungem cumva", a spus o tânără.
Operaţiunea "Autobuzul" are scopul de a minimaliza numărul de accidente cu implicarea transportului public şi se va încheia pe 27 septembrie.
- Nici legea nu-i opreşte! Şoferii microbuzelor transformă capitala într-un oraş al haosului pentru trei lei
- Chirtoacă s-a răzgândit! Microbuzele vor continua să circule prin centrul Chişinăului (VIDEO)
- Şoferii care încalcă regulile de circulaţie la trecerea de cale ferată ar putea fi sancţionaţi mai dur
- Şoferii, obligaţi de azi să folosească luminile de întâlnire în timpul zilei
- Ce vor păţi şoferii microbuzelor care nu vor elibera bilete pasagerilor (VIDEO)